Doza zilnica...

     Inca nu-mi venise inspiratia sa scriu despre alegeri. Iata ca scriu, pentru ca de fiecare data cand votez ma amuz copios, aducandu-mi aminte de copilarie.
     Ca de fiecare data in viata, am norocul chior ca anumite lucruri sa ma urmareasca neincetat. Asa se face si faptul ca la sectia unde votez, o scoala generala de cartier, pe care am absolvit-o acum ani de zile, din comisia electorala e nelipsit fostul meu director. Fost director care, la fiecare votare, ma intreaba cu o nonsalanta debordanta, de vreo 6 ani de zile “Tinere, ai implinit si tu 18 ani?”.
     Cum in primul tur favoritul meu era Crin, care reusise sa ma prosteasca oarecum cu aparenta initiativa de schimbare in clasa politica romaneasca, in al doilea tur am ramas cetateanul turmentat al lui Caragiale. Eu cu cine votez? Initial ma gandisem ca votez cu amandoi, ca sa nu fie niciunul suparat. Dar mi-am revenit rapid, constatand ca n-as face decat sa arunc banii bugetului, bani platiti din taxele si impozitele mele catre stat, pe inca un vot anulat, asa ca am mers sa-mi exercit acest drept intr-un mod care sa justifice banii aruncati pe circul asta.
     Judecand dupa Constitutia Romaniei, Presedintele are rol pur decorativ. De-asta am ales sa votez Mircea Geoana. Nu pentru el si pentru ceea ce ar fi putut el sa faca, ci pentru echipa pe care ar fi putut s-o aduca la guvernare. Mi-a placut din start ideea unui Johannis ca prim-ministru. Nu ca Johannis ar fi mare grozavie de om, insa in a administra niste fonduri ca si Capitala Europeana a Culturii, intr-un oras relativ modest ca Sibiul, e totusi o oarecare stiinta de carte. Macar scapam de ideea aducerii unui Tariceanu disperat dupa Citroen si alte zeci de afaceri personale sau a unui impiedicat pupincurist ca Boc. Cum Geoana era oricum prea impiedicat ca sa dicteze ceva in eventualitatea unei functii de presedinte, am considerat votul meu ca un vot de blam pentru Basescu si ale lui promisiuni de acum 5 ani, a caror nerespectare a devenit o obisnuinta in Romania postdecembrista.
     Oricum, Antonescu m-a dezgustat. In prima instanta un luptator anti-Geoana si anti-Basescu, un adept al schimbarii clasei politice, a ajuns exact ca ultima curva de la coltul strazii, sa se incline unde bate vantul mai cald. Nu m-as fi asteptat la o asemenea lovitura, mai ales dat fiind faptul ca Antonescu era cel care il facea pe Geoana mincinos, comunist si asa mai departe, pentru ca apoi sa fie o chestiune de fractiuni de secunda sa se sarute amandoi… Sa fi fost doar o alta strategie de campanie ieftina, propusa de niste consilieri incompetenti?
     Concluzia, dragii mei, ar fi ca orice am fi votat, rezultatul e acelasi. Sunt la ora actuala la un nivel prea mic ca sa-mi fac vreo problema din cine iese sau cine nu iese presedinte. Viata ramane aceeasi pentru mine. De cacat, intr-o tara de cacat, pe care n-o vom putea schimba in viata noastra noi, cei tineri.
     Cuvantul nostru e intotdeauna inghitit de rechinii batrani, avizi de “ciolanul” puterii ca noi de aer. Loc la conducere n-o sa avem vreodata. Ma intreb de ce naiba un presedinte trebuie sa aiba minim 35 de ani in Romania. Pentru ce toate fosilele sunt la putere?